Situaţia rezervelor valutare la BNR

Conform comunicatului BNR la 31 mai 2022, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 40.920 milioane euro, față de 40.501 milioane euro la 30 aprilie 2022.

În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni:

  • Intrări de 3.756 milioane euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor (inclusiv suma rezultată din emisiunile de euroobligațiuni ale Ministerului Finanțelor în valoare nominală de 1.750 milioane dolari americani); alimentarea contului Comisiei Europene și altele;
  • Ieşiri de 3.337 milioane euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR; plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută și altele.

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 5.741 milioane euro.


Publicat

în

de către