Potrivit ministrului Fondurilor Europene (MFE), Eugen Teodorovici, România va avea o absorbție a fondurilor UE de 5-10%, în 2015, pe noul cadru financiar. Teodorovici a mai declarat că la MFE se va crea un cont unic, pentru ca banii necesari derulării proiectelor europene să nu mai fie puși prin diverse ministere.
Un rol semnificativ în absorbţia fondurilor europene îl va juca şi unirea ANRMAP cu UCVAP, instituții care nu își mai justifică separat activitatea pe achiziții publice, astfel că în februarie urmează să fie trecut prin Guvern un proiect în acest sens.
În ceea ce priveşte românii din dispora, s-au identificat 3 zone de finanţare:
1. pregătirea românilor care fie sunt șomeri, fie sunt absolvenți ai unei programe de învățământ acolo unde ei trăiesc, în dorința de a-i ajuta să-și găsească un loc de muncă mai bine plătit;
2. deschiderea unei afaceri, o afacere deschisă în România pentru ca statul român să impoziteze acele activități;
3. deschiderea unei şcoli de genul after school pentru copii celor care au plecat la lucru în afară, astfel evitându-se părăsirea timpurie a școlii.