La o conferinţă de presă, premierul Victor Ponta, a declarat că fondurile prevăzute în buget pentru ajutoare de stat vor fi majorate la rectificarea bugetară, deoarece alocările iniţiale au fost epuizate.
În luna mai, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a anunţat că Ministerul Finanţelor a emis, în primele patru luni ale acestui an, pe toate cele patru scheme de ajutor de stat, acorduri de finanţare în sumă totală de 40 milioane euro, la o valoare totală a investiţiilor de 112 milioane euro, ce a dus la crearea a 1.300 noi locuri de muncă.
Guvernul va efectua prima rectificare bugetară din acest an la sfârşitul lunii iulie-începutul lunii august.