Susţinută de acţiunile OMV Petrom, BRD, Banca Transilvania şi SIF-uri bursa a crescut cu aproape 2%

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 1,94%, susţinută de acţiuni importante precum OMV Petrom (SNP), BRD (BRD), Banca Transilvania (TLV) şi de titlurile SIF-urilor, însă rulajele au rămas reduse.
În a doua parte a zilei, ordinele de cumpărare au ridicat preţurile acestor acţiuni, iar rulajele au fost axate cu precădere pe titlurile Băncii Transilvania, SIF Oltenia, SIF Transilvania, OMV Petrom şi Fondul Proprietatea, acestea înregistrat transferuri de 2,4 milioane lei – 3,6 milioane lei.
Unii brokeri cred că preţurile în creştere sunt susţinute de unele cosmetizări de portofolii pe final de an ale unora dintre investitori.
Peste 77% din lichiditatea pieţei a fost asigurată de transferuri cu acţiuni Banca Transilvania (3,6 milioane lei), SIF Oltenia (3 milioane lei), SIF Transilvania (2,9 milioane lei), Fondul Proprietatea (2,7 milioane lei) şi OMV Petrom (2,4 milioane lei).
La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 2,26%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 2,55% peste nivelul de luni. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a avansat cu 1,81%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a crescut cu 1,89%.
În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, s-a plasat cu 2,53% peste şedinţa anterioară.


Publicat

în

de către