Taxa clawback

taxa

În ultimul trimestru din 2014, taxa clawback plătită de producătorii farma a crescut cu aproape 20%, în timp ce avansul vânzărilor a fost de doar 2-3% .

Producătorii de medicamente generice afirmă că CNAS le cam „umflă” taxa clawback, în condiţiile în care, în ultimul trimestru din 2014, această taxă a avansat cu aproape 20% faţă de trimestrul anterior, în timp ce vânzările de medicamente au avut o creştere de numai 2-3 procente.

În acest context, Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) solicită intervenţia Corpului de Control al Primului Ministru pentru verificarea imediată a acti­vităţii CNAS.

Laurenţiu Mihai, director exe­cutiv al APMGR, a declarat că avansul taxei este „absolut ilogic”. „Casa Naţională de Asigurări de Sănătate continuă să susţină că taxa este în concordanţă cu consumul de medicamente, însă datele nu sunt corelate în niciun fel cu cele interne ale companiilor”, ne-a spus acesta, adăugând că taxa a crescut pentru toţi producătorii, chiar dacă unii dintre ei au înregistrat o scădere a vânzărilor sau o stagnare.

Laurenţiu Mihai ne-a mai spus că, dacă nu se schimbă nimic, cu siguranţă vor dispărea şi mai multe medicamente ieftine din piaţă, iar producătorii vor conti­nua să facă concedieri.

Este nevoie de intervenţia Corpului de Control al Primului Ministru pentru verificarea imediată a activităţii CNAS, în condiţiile în care creşterea coeficientului “p” din calculul taxei clawback la 25% în trimestrul 4 al anului 2014, cel mai mare nivel calculat până în prezent, nu este corelată în niciun fel cu datele interne ale companiilor privind creşterea consumului de medicamente. Mai mult, la nivelul anului 2014 creşterea coeficientului „p” este de circa 50% faţă de 2013, fapt care nu poate fi explicat prin creşterea consumului”, a declarat Dragoş Damian, preşedintele APMGR.