Tranzacţiile cu criptomonede sunt în vizorul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală

Tranzactiile cu criptomonede realizate de persoane fizice si juridice din Romania sunt in vizorul inspectorilor Directiei Generale Antifrauda Fiscala (DGAF).

Acestia vor sa verifice daca se respecta obligatiile declarative si de plata a impozitelor aferente veniturilor realizate, sustin reprezentantii ANAF.

“In acest sens, au fost initiate si cooperari cu administratiile partenere din cadrul UE pentru obtinerea de date despre persoanele din Romania care au obtinut venituri de pe platformele de tranzactionare din statele membre”, a declarat institutia.

Daca obtineti venituri din criptomonede, trebuie sa stiti ca acestea se impoziteaza cu 10%, potrivit legii, si trebuie declarate in Declaratia unica. Va reamintim ca in Monitorul Oficial nr. 44 din 17 ianuarie 2019 a fost publicata Legea nr. 30/2019 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 25/2018 privind modificarea si completarea unor acte normative.

Una dintre schimbarile importante aduse de acest act normativ vizeaza aceste venituri obtinute de persoanele fizice din transferul de moneda virtuala, respectiv aceste venituri se includ in categoria veniturilor din alte surse prevazute la art. 114 alin. (2) din Codul fiscal. Castigul din transferul de moneda virtuala se determina ca diferenta pozitiva intre pretul de vanzare si pretul de achizitie, inclusiv costurile directe aferente tranzactiei.


Publicat

în

,

de către