Turiștii nerezidenți sosiți în România au cheltuit în medie 2.397 lei/persoană, anul trecut, principalul motiv pentru sejur fiind reprezentat de afaceri, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Național de Statistică (INS) remis.
În anul 2016 numărul de turiști nerezidenți cazați în structurile de cazare turistică colective a fost de peste 2,469 milioane, iar cheltuielile acestora s-au ridicat în total la 5,922 miliarde lei.
Principalul motiv al sejurului petrecut de turiștii nerezidenți în România, în anul 2016, l-au reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferințe, cursuri, târguri și expoziții (57,6% din numărul total de turiști nerezidenți), cheltuielile acestora reprezentând 58,5% din total. Cel de-al doilea motiv al sejurului petrecut de nerezidenți în România l-au reprezentat călătoriile în scop particular (42,4% din numărul total de turiști nerezidenți), dintre acestea evidențiindu-se călătoriile pentru vacanțe (61,4%). Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanțe, cumpărături, evenimente culturale și sportive, vizitarea prietenilor și rudelor, tratament medical, religie, tranzit și alte activități.
Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (52,7%), fiind preferată cazarea cu mic dejun inclus (92,3%).