La finalul ședinței Comitetului Executiv Național al PSD din 27 mai, premierul României, Victor Ponta a declarat că dublarea alocațiilor de stat pentru copii ar trebui acordată în baza unor criterii bine stabilite, printre care şi nevoia de bani. Astfel că 82 de lei pentru o familie amărâtă vor fi foarte puțini, în timp ce aceeaşi sumă pentru o familie cu posibilități nu va avea nici o valoarea, probabil că nici nu va fi încasată.
Ponta critică ideea PSD-ului de a da 82 de lei la toată lumea, în mod egal, şi propune în schimb acordarea unei sume de circa 164 sau 328 de lei la familiile care au venituri reduse.
Proiectul privind dublarea alocațiilor va fi pusă în aplicare la 1 iunie de Guvern.