Reamintim că vineri, 16 august 2013, este termenul-limită pentru Depunerea raportărilor contabile la 30 iunie 2013. Astfel obligaţia depunerii raportărilor contabile la 30 iunie 2013 o au:
– operatorii economici cărora le sunt incidente Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare şi care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat o cifra de afaceri mai mare de 220.000 lei;
– operatorii economici cărora le sunt incidente Reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, aplicabile societăţilor comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrului Finanţelor Publice nr. 1.286/2012, cu modificările şi completările ulterioare, şi care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 220.000 lei;
– entităţile care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi care verifică încadrarea în criteriul prevăzut mai sus pe baza indicatorilor determinaţi din situaţiile financiare anuale, respectiv a balanţei de verificare încheiate la finele exerciţiu financiar precedent.
– subunităţile deschise în România de societăţi rezidente în state aparţinând Spaţiului Economic European, indiferent de exerciţiul financiar ales, în condiţiile legii.
Raportările contabile la 30 iunie 2013 se vor depune la unităţile teritoriale ale MFP, în format hârtie şi în format electronic sau numai în forma electronică pe portalul www. e-guvernare.ro, având ataşată o semnătură electronică extinsă.