În cadrul unui comunicat de presă, Marian Cioceanu, preşedintele Asociaţiei Bio România, a recomandat tuturor fermierilor, în special celor mici şi mijlocii, să se înregistreze ca operatori în agricultura ecologică în anul 2014, până la 29 august – data limită până când se pot depune cereri pentru obţinerea sprijinului financiar conform H.G. nr. 759/2010, şi care va fi plătit până la 30 iunie 2015.
La solicitarea repetată a Asociaţiei Bio România, MADR a solicitat şi obţinut de la Comisia Europeană o suplimentare a sumei ce va fi distribuită fermierilor care intră în conversie în anul 2014.
Potrivit calculelor Asociaţiei Bio România, fermierii aflaţi în perioada de conversie ar putea primi, în 2015, peste 600 de euro, conform H.G. nr. 759/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. nr. 423 din 16 iunie 2011.
România are un potenţial imens în agricultura ecologică, cu o suprafaţă de 300.000 de hectare de teren arabil certificat ecologic pentru producţie şi alte 500.000 de pajişti şi un număr de 15.000 de operatori înregistraţi în sistem la finele anului 2013.