Aeroporturile şi terenurile de golf – incluse pe lista neagră

Viitorul_aeroport_din_Kuweit_01

Aeroporturile şi terenurile de golf vor fi incluse pe lista neagră a „fermierilor inactivi” şi nu vor mai putea primi subvenţii pentru teren agricol, pe listă urmând să intre şi societăţile imobiliare, care trebuie să dovedească, pentru a primi bani, că lucrează pământurile pe care le deţin.

Această listă va fi definitivată în acest an şi va mai include,  societăţi de apă proprietare de terenuri, ONG-uri care au ajuns proprietare de terenuri, dar nu au activitate agricolă, precum şi acele instituţii de cult care nu lucrează pământul.

Ministrul Agriculturii, a precizat că primăriile se vor alătura terenurilor de golf şi aeroporturilor pe lista neagră a celor care deţin terenuri fără să le lucreze, şi nu vor mai primi subvenţii de anul viitor.

Daniel Constantin a spus că „România a optat ca în perioada următare să definească ce înseamnă fermierul inactiv prin introducerea unei liste negre cu cei cei care nu pot beneficia de plata pe suprafaţă. Şi aici vă pot spune trei categorii, în primul rând consiliile locale sau primăriile, în al doilea rând terenurile de golf şi în al treilea rând aeroporturile„.

Tot el a menționat și fapul că  pe lista neagră vor figura şi societăţi comerciale care nu lucrează terenurile.


Publicat

în

,

de către