Ajutoare europene pentru reducerea producţiei de lapte

lapte3
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că s-a publicat Regulamentul delegat (UE) 2016/1612 al Comisiei Europene privind acordarea unor ajutoare pentru reducerea producției de lapte la un volum care corespunde sumei de 150 milioane euro.

Beneficiarii care îndeplinesc condiţiile sunt producătorii de lapte care au livrat la prim-cumpărători în luna iulie 2016 şi care se angajează să reducă cantităţile de lapte livrate de la minim 1.500 kg într-o perioadă de 3 luni.

Pentru aceasta, producătorii vor depune un formular de cerere de ajutor ce va fi postat şi pe site-ul instituţiei APIA, la care se vor ataşa contractele cu prim-cumpărătorii, copii ale documentelor fiscale ce ţin de livrări, facturi şi file din carnetul de comercializare pentru perioada lunii iulie 2016.  Depunerea cererilor se va face la sediul Centrului Judeţean APIA, respectiv al Municipiului Bucureşti, direct sau prin poştă şi fiecare solicitant va primi un răspuns dacă cererea sa a fost declarată ca admisă.


Publicat

în

,

de către