Banii de la APIA ajung la crescătorii de animale

1294494992stire-porc

Directorul general al APIA, Adrian Pintea, a declarat că agenția de plăți pregătește toate demersurile necesare în așa fel încât cele 59 de milioane de euro să ajungă cât mai repede la beneficiarii clauzei de revizuire aferente măsurii 215 „Plăţi în favoarea bunăstării animalelor”, pachetul a) porcine și pachetul b) păsări.

Sumele sunt virate pentru angajamentele aflate în derulare și pentru care au existat ajustări sau amendări ale standardelor obligatorii relevante sau a cerințelor stabilite conform articolului 5 şi anexei II al Regulamentului (CE) nr. 73/2009.

Până la data de 15 iulie, beneficiarii plăţilor pe schemele de bunăstare, porcine şi păsări, aflaţi sub angajament în derulare au putut depune cererile aferente clauzei de revizuire pentru anii 2015 și 2016 fără aplicarea penalizărilor de întârziere.

Cei care au depus cererile după data-limită, de 15 iunie, au primit penalizare de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care ar fi avut dreptul în cazul în care cererea ar fi fost depusă până la termenul stabilit.


Publicat

în

de către