IFN-urile pot acorda finanţare pentru proiectele realizate cu fonduri europene

bani-pentru-agricultura

Din 2015, Instituţiile Financiare Nebancare (IFN) pot acorda finanţare pentru proiectele realizate cu fonduri europene.

Întrucât băncile nu au fost interesate de finanţarea proiectelor din agricultură, autorităţile au permis IFN-urilor să intre în cursa fermierilor români pentru obţinerea banilor europeni.

Se pare că fermierii colaborează foarte bine cu instituţiile financiare nebancare, chiar dacă oferă împrumuturi mai scumpe decât băncile, deoarece sunt mult mai flexibile în ceea ce priveşte garanţiile.

George Turtoi, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii, a declarat că a ajuns la concluzia că „viitorul finanțării în agricultură sunt instituţiile financiare nebancare. Acestea sunt flexibile și asigură o finanțare mai facilă, chiar dacă percep taxe şi comisioane mai mari decât băncile”.

Valoarea creditelor acordate de instituţiile bancare şi nebancare pentru agricultură, în primele trei luni din 2015,  a ajuns la 4,1 miliarde de lei, cu 14% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2014.


Publicat

în

,

de către