Măsura de infrastructură rurală din noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 -2020 se deschide în septembrie

daniel-constantin

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a declarat că măsura de infrastructură rurală din noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 -2020 va fi deschisă la începutul lunii septembrie, iar fondurile totale alocate vor fi de 1,1 miliarde de euro.

De asemenea, ministrul a mai precizat că pe piață au intrat aproape 900 de milioane de euro fonduri europene la dispoziția fermierilor și că sunt peste 1.200 de proiecte deja depuse.

Cred că astăzi PNDR 2014—2020 este singurul program din România care are sesiuni de primire de proiecte și are deschise majoritatea liniilor de finanțare. Avem pe piață aproape 900 de milioane de euro fonduri europene la dispoziția fermierilor și avem deja peste 1.200 de proiecte depuse și chiar de foarte mulți tineri. Asta îmi dă speranța, beneficiind și de experiența trecutului, că putem să avem o absorbție foarte ridicată, dar putem să avem proiecte mult mai importante din punct de vedere calitativ„, a mai declarat Daniel Constantin.


Publicat

în

,

de către