Măsura din PNDR dedicată infrastructurii din mediul rural va fi lansată în septembrie

daniel-constantin3-e1415262227243-280x250
Până la momentul actual, Ministerul Agriculturii a deschis principalele 10 măsuri din noul Program Național de Dezvoltare Rurală.

Suntem, cred, primul minister care a reușit să deschidă aproape toate măsurile din noul Program Național de Dezvoltare Rurală. Până în momentul de față avem 900 de milioane de euro pe 10 măsuri care au fost deschise din PNDR 2014-2020, respectiv măsurile de investiții, procesare, partea de pomicultură, tinerii fermieri, fermele mici, irigații, investiții non-agricole. Mai avem însă o provocare la începutul lunii septembrie vizavi de infrastructura din mediul rural și unde așteptăm ca și primăriile să depună proiecte. Practic, avem stabilită strategia pe următorii 6 ani și nu mai poate fi modificată„, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Noul PNDR 2014-2020 destinat dezvoltării agriculturii cuprinde 14 măsuri de finanțare și fonduri totale de 9,363 miliarde de euro, din care circa 8 miliarde de euro constituie fonduri europene, iar 1,347 miliarde de euro – contribuția națională.


Publicat

în

de către

Etichete: