Preţul grâului revine la nivelul anterior secetei din 2012

images

Potrivit rezultatelor unei analize realizate de Noble Securities, privind piaţa mondială alimentară, s-a constata că preţul grâului şi al porumbului a revenit la cota anterioară secetei din 2012, pe fondul semnalelor pozitive privind perspectivele producţiei agricole în 2013.

Pentru 2013 FMI a estimat o scădere cu circa 2% a preţurilor mărfurilor faţă de anul precedent, ca urmare a ofertei în creştere de materii prime, de la cereale până la petrol.

Însă pentru produsele agricole previziunile pot fi modificate semnificativ din cauza condiţiilor meteorologice. Astfel Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a estimat secetă în lunile iulie şi august; cel mai probabil, care ar putea induce din nou ascensiunea preţurilor, dacă recoltele şi rezervele nu vor fi suficient de mari şi dacă seceta va fi din nou foarte pronunţată.

De la începutul anului 2013, cotaţia porumbului a scăzut cu aproximativ 12,6%, iar cea a grâului cu aproximativ 12%, ajungând la niveluri din iunie 2012. Alte mărfuri alimentare – soia, zahărul şi cafeaua Arabica – s-au ieftinit, la rândul lor pe pieţele internaţionale, în acest an, cu procente cuprinse între 4-12%, în timp ce preţul orezului a fost mai puţin volatil, rămânând la un nivel aproximativ egal în prezent cu cel de la începutul anului, relevă analiza.


Publicat

în

de către