Potrivit declaraţiilor ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, raportul Comisiei prezidenţiale este un document extrem de cuprinzător, care face referire la toate problemele pe care le are agricultura românească şi care s-au acumulat în ultimii 23 de ani.
Ministrul a mai precizat că raportul face referire şi la câteva soluţii, o parte au fost făcute şi la sugestia Ministerului Agriculturii, iar o parte sunt în programul de guvernare, unele fiind chiar începute şi pe cale de a fi implementate.
„Sunt soluţii pe mai multe probleme ridicate în raport. În ceea ce priveşte irigaţiile avem soluţii pe care trebuie să le analizăm şi să o implementăm pe cea mai serioasă. (…) anul 2013 este un an important, un an al deciziilor, un an în care avem o strategie sau un master-plan şi în care trebuie să discutăm de PNDR 2014 -2020”, a mai adăugat Daniel Constantin.