România importă de trei ori mai mult lemn decât exportă

Silvicultura

Ministrul Mediului, Cristiana Pașca-Palmer, a declarat că, în ciuda percepţiei publice că ţara îşi exportă pădurile, în realitate România importă de trei ori mai mult lemn decât exportă.

„În România se exploatează 20 de milioane de metri cubi de lemn pe an, dintre care numai 400.000 de metri cub, deci 2%, merg la export, de trei ori mai mult se importă”, a declarat Cristiana Pașca-Palmer.

De asemenea, ministrul a precizat că fenomenul de defrișare este mult diminuat în ultimii ani, deși nu contestă faptul că se taie în continuare ilegal.

Cristiana Pașca-Palmer susţine că dintre toate sectoarele pe care le gestionează, pădurile au cea mai mare sensibilitate, însă fenomenul de tăieri ilegale poate fi diminuat prin măsurile luate, inclusiv prin aplicația Inspectorul pădurii și prin legislația în vigoare.


Publicat

în

de către