Într-un comunicat al Ministerului Agriculturii s-a menţionat că Daniel Constantin, ministrul agriculturii, i-a cerut directorului general al DG AGRI, Jerzy Plewa, sprijinul pentru activarea schemei de ajutor de stat care presupune compensarea pierderilor de venit din cauza secetei și posibilitatea de a acorda o plată în avans pentru fermierii afectați.
Conform ministrului, au mai fost discutate subiecte ca revizuirea Strategiei investițiilor în sectorul irigațiilor, PNDR ori majorarea la 100% a intensității maxime pentru proiectele finanțate prin măsura 6.4 din PNDR, în cazul microîntreprinderilor și întreprinderilor mici care desfășoară activități non-agricole în mediul rural.
În intervenția sa, Jerzy Plewa, directorul general DG AGRI (Directorate-General for Agriculture and Rural Development), a subliniat importanța stabilirii unor reguli foarte clare, simple în sprijinul beneficiarilor, cu o selecție transparentă a proiectelor. Totodată, oficialul european a precizat că banii europeni trebuie cheltuiți în concordanță cu nevoile României, astfel încât să existe o orientare către performanță.