Beneficiari privaţi ai PNDR pot derula achiziţiile on-line

afir

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a modificat metodologia specifică achiziţiilor pentru beneficiarii privaţi ai fondurilor europene acordate pentru agricultură şi dezvoltarea mediului rural prin adaptarea manualului de procedură pentru achiziţii la fluxul derulării şi avizării on-line a procedurilor de achiziţii. Portalul pe care se vor derula achiziţiile on-line este pagina de internet a Agenţiei şi poate fi accesat la următoarea adresă AFIR: http://www.afir.info.

Acest demers a fost realizat de către AFIR pentru a simplifica implementarea proiectelor de investiţii ale beneficiarilor Programului Naţional de Dezvoltare Rurală. Considerăm că este o etapă deosebit de importantă privind simplificarea şi transparentizarea procesului de achiziţii, fiind în acelaşi timp unul dintre angajamentele importante asumate de AFIR în relaţia cu Comisia Europeană şi cu beneficiarii Programului. Acest demers reprezintă o premieră în procesul de implementare a fondurilor europene acordate pentru agricultură”, a declarat David Eugen Popescu, Directorul General al AFIR .

Procedura on-line este aplicabilă pentru toate achiziţiile demarate indiferent de versiunea de contract de finanţare.

Verificarea şi avizarea dosarului de achiziţii se va face on-line la nivelul OJFIR şi CRFIR, prin intermediul departamentelor de specialitate.