Amânarea creşterii preţului la gaze

cc+olesea

De la 1 octombrie, potrivit calendarului de liberalizare a pieţei gazelor asumat de Guvern prin acordurile cu FMI şi Comisia Europeană, preţul gazelor livrate populaţiei urma să crească cu 3%. De asemenea Direcţia Generală Întreprinderi a Comisiei Europene doreşte ca Guvernul să elimine obligativitatea producătorilor de gaze din România de a livra cu prioritate gaze din producţia internă către populaţie, iar autorităţile de la Bucureşti nu vor aplica creşterea preţului programată pentru 1 octombrie.

 Reamintim că o delegaţie guvernamentală condusă de Nicolescu a avut luni consultări, la Bruxelles, cu reprezentanţii Direcţiei Generale Energie din CE în legătură cu aspecte naţionale şi regionale din domeniul gazelor naturale.

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a declarat că: „Există însă şi o divergenţă majoră cu DG Enterprise a CE referitoare la o presupusă interdicţie privind exportul de gaze naturale din România. Am cerut implicarea Direcţiei Generale Energie în soluţionarea acestui diferend, fapt care a fost acceptat. Am informat ca până la soluţionarea acestei situaţii, statul român îşi rezervă dreptul de a amâna aplicarea calendarului de liberalizare a gazului natural pentru populaţie. În consecinţă, intenţionăm să nu punem în aplicare creşterea preţului la gazul domestic, agreată de guvernul Boc cu CE pentru 1 octombrie anul curent”.


Publicat

în

de către

Etichete: