ANRE a aprobat autorizaţii de înfiinţare pentru opt proiecte de producere a energiei din surse fotovoltaice şi pentru două parcuri eoliene

eolian_87034500

Potrivit unui document ANRE, Comitetul de reglementare din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat autorizaţii de înfiinţare pentru opt proiecte de producere a energiei din surse fotovoltaice şi pentru două parcuri eoliene.

ANRE a acordat în luna iulie 2013, 39 de autorizaţii de înfiinţare pentru proiecte fotovoltaice, două pentru eoliene, două pentru producerea energiei pe bază de biomasă şi o autorizaţie pentru producerea de energie hidro.

La finele anului 2012, parcurile eoliene au evoluat de la 1.822 de MW, la 2.163 de MW la finele primului semestru. În ceea ce priveşte proiectele pe biomasă capacitatea a crescut de la 39,7 MW la finele anului trecut, la 43,2 MW. De asemenea, capacitatea instalată în microhidrocentrale a ajuns de la 425 de MW la 472 de MW.

Într-un ordin al preşedintelui ANRE se arată că producătorii de energie fotovoltaică îşi vor pierde acreditarea şi nu vor mai primi certificate verzi dacă, până la 15 ianuarie 2014, nu fac dovada că terenurile pe care sunt amplasate panourile fotovoltaice nu fac parte din circuitul agricol.


Publicat

în

de către