Ce se află în spatele preţurilor la energie

imagesLiberalizarea sectorului energetic va crește concurența, va ameliora serviciile și va dirija subvențiile către cei care au nevoie de ele.
Manifestații violente, oameni care își dau foc în mijlocul mulțimilor de protestatari, companii de electricitate sancționate sever și, în cele din urmă, demisia guvernului. S-a întâmplat la sud de Dunăre și, deși evenimentele s-au petrecut pe fondul sărăciei și corupției generalizate, factorul principal a fost majorarea facturilor la energie.
În România facturile la electricitate pentru consumatorii casnici au ajuns să fie mai mari cu o treime față de în urmă cu un an, cele de gaze s-au majorat și ele cu câteva procente, iar prețul gigacaloriei s-a mărit în multe orașe. Ceea ce ar putea fi un semn că majorările ce vor veni cel mai probabil în anii următori, odată cu liberalizarea piețelor de electricitate și gaze naturale, vor fi acceptate mai ușor decât la vecinii noştri bulgari. Mai ales pentru că ele vor fi însoțite și de o creștere a calității serviciilor.
Un argument este că liberalizarea pieței de electricitate pentru consumatorii industriali a avut deja loc și, experții cred că are efecte pozitive: prețurile sunt variabile și negociabile și ceva mai mici decât media UE. „Pentru consumatorii casnici, liberalizarea nu va aduce creșteri semnificative de preț. Majorările din ultimele luni nu sunt cauzate de liberalizare, ci de unele creșteri ale tarifelor de transport și distribuție – care au fost amânate până după alegeri – și de introducerea în facturi a unor costuri legate de cogenerare și de energia verde“, menţionează Otilia Nuțu, specialist în piața de energie al Expert Forum.
Adică, după cum a hotărât Autoritatea Națională pentru Reglementare în Energie (ANRE) la sfârşitul anului 2012, tariful mediu pentru serviciul de transport practicat de Transelectrica s-a majorat cu 12,7%, tariful pentru serviciul de sistem a crescut cu 6,8%, iar tariful pentru serviciile prestate de operatorul comercial participanților la piața angro de energie electrică s-a majorat cu 23,3%. Totodată, tarifele de distribuție au crescut, în medie, cu 5%-7%.


Publicat

în

de către