De la 1 iulie 2016 preţul gazelor se va reduce cu până la 10%

energie_gazePreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileţ, a afirmat că preţul gazelor se va reduce, de la 1 iulie 2016, cu până la 10%, datorită evoluţiei internaţionale a tarifelor.

„Pe moment, aşa cum a evoluat consumul în România, este suficientă producţia de gaze din intern. Dar, pentru perioada de iarnă, noi am estimat ca din punct de vedere al siguranţei să stabilim un minim de 3% care să fie importat pentru consumatorii casnici”, a precizat Niculae Havrileţ.

Prin urmare, de la 130 de lei în prezent preţul unui MW se va micşora cu 13 lei, după creşterile de preţuri din ultimii ani determinate de procesul de liberalizare.

În ultima săptămână, Gazprom a scos la licitaţie o cantitate de 3,2 miliarde metri cubi, din care a vândut doar 1 miliard de metri cubi, la un preţ de 240 de dolari, foarte aproape de preţul intern de producţie din România.

Săptămâna trecută, Havrileţ a precizat că România va importa în acest an din Rusia doar 3% din consumul de gaze naturale, dar din 2016 ar putea renunţa la importuri, deoarece producţia internă ar fi capabilă să asigure integral consumul.

 


Publicat

în

de către