Din iunie sau iulie ar putea fi aplicate preţurile pentru centralele sub 1 MW

centrala

Potrivit declaraţiilor, membrului în boardul Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Nagy, schema pentru tarifele fixe tip „feed-in” ce se vor aplica centralelor sub 1 MW, respectiv 2 MW în cazul unităţilor pe biomasă în cogenerare, ar putea începe în iunie sau iulie, dacă răspunsul de la Comisia Europeană va veni în martie.

De asemenea, Zoltan Nagy a mai precizat că a mai trimis şi o metodologie pe baza căreia se vor calcula aceste tarife, iar în decembrie a trimis şi anumite exemple de tarife. Totuşi există posibilitatea ca metodologia să fie schimbată sau anumite cifre să fie schimbate. După aprobarea finală a acestei metodologii se vor calcula şi preţurile finale.

Posibilitatea de a fi stabilite aceste preţuri reglementate (feed-in tarrifs) este prevăzută în Legea nr. 220/2008, republicată în Monitorul Oficial nr. 577 din 13 august 2010, a mai explicat Nagy. Iniţial, aceste tarife puteau fi stabilite pentru centralele sub 1 MW. Ulterior, după mai multe modificări, de acest tip de tarife pot beneficia şi centralele pe biomasă şi în cogenerare de 2MW.


Publicat

în

de către

Etichete: