În 2014 vom avea redevenţe pentru toate resursele naturale

gazoduct
România va avea anul viitor redevenţe pentru toate resursele sale naturale, care vor fi ridicate la media europeană, a declarat premierul Victor Ponta.
„În acest an vom finaliza şi, probabil, vom şi adopta noua lege privind redevenţele. Practic, anul viitor, România va avea redevenţe pentru toate resursele sale naturale, la media europeană”, a spus Ponta. El a arătat că noile revedenţe ar putea fi aplicate, mai devreme, şi companiei Petrom, „în funcţie de negocieri” şi dacă va exista „un regim stimulativ”.
Bugetul de stat încasează anual redevenţe miniere şi petroliere care se cifrează în jurul sumei de un miliard de lei. Principalele companii din sectorul petrolului şi gazelor din România sunt OMV Petrom, Rompetrol (deţinută de KazMunaiGaz din Kazahstan), Lukoil (Rusia), MOL (Ungaria), Eni (Italia) şi Romgaz Mediaş.
Producţia de gaze este asigurată în proporţii aproape egale de Romgaz şi OMV Petrom. OMV Petrom este singura companie care extrage ţiţei, având acest drept prin contractul de privatizare către grupul austriac OMV, în 2004.


Publicat

în

de către