În august facturile la energia electrică vor fi mai mici

download

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileţ, a declarat că facturile la energia electrică aferente lunii iulie, pe care consumatorii le primesc în august, vor fi mai mici cu 5-7%. Acest fapt se datorează  reducerii cu 1,3% de la 1 iulie pentru preţul energiei electrice, iar restul ieftinirii vine ca urmare a reducerii certificatelor verzi.

Contravaloarea certificatelor verzi pe care le primesc producătorii de energie din surse regenerabile este evidenţiată separat în factură şi, până la 1 iulie, însemna în jur de 10% din totalul facturii plătite de consumatorii casnici de electricitate.

Reamintim că  la data de 11 iulie 2013 reprezentanţii ANRE au declarat  că pentru consumatori, efectul pe care îl generează amânarea tranzacţionării unui număr de certificate verzi, potrivit prevederilor Ordonanţei de Urgenţă 57/2013, se va resimţi în factura din luna august. De asemenea ANRE va fi obligat să reglementeze prin cote anuale cantitatea de energie electrică din surse regenerabile care se va prelua în Sistemul Electroenergetic Naţional.

Recuperarea certificatelor verzi amânate se va face începând cu 1 aprilie 2017 pentru centralele hidroelectrice şi pentru cele solare şi începând cu 1 ianuarie 2018 pentru cele eoliene, eşalonat, cel mult până la 31 decembrie 2020.


Publicat

în

de către