Potrivit Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), preţul gazelor naturale pentru consumatorii casnici va fi majorat cu 8%, iar pentru consumatorii noncasnici acesta va fi majorat cu 3%, majorare prevăzută în Ordinul nr. 46 /2013 privind aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale.
ANRE a comunicat că datorită evoluţiilor favorabile ale preţului de import şi a necesarului de import pentru acoperirea consumului, creşterea preţului final pentru consumatorii noncasnici este mai mică decât cea prevăzută în calendarul de eliminare treptată a preţurilor reglementate de 5%.
În 2013, gazele naturale s-au scumpit la 1 februarie numai pentru clienţii noncasnici, creşterea de preţ fiind, în medie, de 5%, conform calendarului aprobat de Guvern.
Următoarea creştere de preţ la gazele naturale este prevăzută pentru 1 octombrie 2013, în cazul clienţilor casnici majorarea fiind de 2% iar în cel al consumatorilor noncasnici de 3%, pentru anul 2013, creşterea preţurilor finale reglementate realizată/estimată de ANRE, este de aproximativ 10% pentru clienţii casnici şi circa 11% pentru clienţii noncasnici, faţă de 18% conform calendarului.
Majorarea preţului gazelor naturale
de către
Etichete: