Noul model de factură de energie electrică

facturi 2013Conform unei decizii a Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), de la 1 martie, toţi consumatorii români de energie electrică, indiferent de furnizorul de care aparţin, vor primi facturi pe un model unic la nivelul ţării.

Potrivit reprezentanţilor ANRE, noul model de factură a fost adus la cunoştinţa furnizorilor, cărora li s-au lăsat la dispoziţie câteva luni pentru a-şi modifica soft-urile de creare a documentelor.

Astfel, modelul de factură de energie electrică are o primă pagină relativ simplă, în care sunt definite părţile, elementele de identificare pentru relaţia contractuală, cantitatea fizică consumată curent şi suma (cât plăteşte omul pe perioada facturată), având în spate detalii „pe care oricine le poate utiliza în înţelegerea unor lucruri pe care forma simplificată nu le dă”, după cum afirmă Emil Calotă, vicepreşedinte ANRE.


Publicat

în

de către