Nuclearelectrica a iniţiat procedura de selectare de investitori pentru proiectul Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă

cc-olesea

Conform unui comunicat al Companiei de stat Nuclearelectrica (SNN), în data de 27 august a fost iniţiată procedura competitivă de selectare de investitori pentru realizarea proiectului Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă («proiectul»), în conformitate cu strategia de continuare a proiectului aprobată în Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor SNN din 22 august 2014.

Procedura de selecţie arată că prima etapă constă în calificarea investitorilor interesaţi pe baza documentaţiei de calificare depuse, care vor avea acces la informaţii detaliate cu privire la proiect dacă vor îndeplini cerinţele de calificare.

Ulterior, investitorii vor depune scrisori de intenţie, care vor fi evaluate, după care va fi selectat investitorul şi va începe negocierea pentru înfiinţarea unei companii de proiect, care va dezvolta investiţia.


Publicat

în

de către