Pentru independenţă energetică vor fi stimulate investiţiile în petrol şi gaze naturale

Sectorul-energetic-ar-putea-ajuta-economia-prin-investitii-masive---CEO-OMV-Petrom

Potrivit unui comunicat, Guvernul este interesat să stimuleze investiţiile în petrol şi gaze naturale pentru independenţă energetică.

Astfel, comunicatul arată că „Primul Ministru a subliniat interesul Guvernului României de a stimula investiţiile în sectorul petrol şi gaze naturale pentru a se putea atinge obiectivul independenţei energetice. «Resursele de gaze din Marea Neagră ar putea avea o contribuţie esenţială la securitatea energetică a României şi de aceea Guvernul va continua să sprijine investiţiile importante pe care ExxonMobil şi alte companii le dezvoltă în această perioad㻄.

De asemenea, şeful Guvernului a salutat intenţiile companiei ExxonMobil de a fi prezentă cât mai rapid pe piaţa de gaze din România şi a încurajat accelerarea programului de foraje din zona continentală a Mării Negre desfăşurat de consorţiul ExxonMobil-Petrom, mai informează comunicatul.


Publicat

în

de către