Potrivit unui comunicat al Organizaţiei Patronale a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile (PATRES), piaţa de certificate verzi este în colaps, neînregistrându-se tranzacţii în lunile mai şi iunie, ceea ce afectează mulţi investitori din domeniul regenerabilelor, în special producători mici şi medii.
„Luna trecută, PATRES a atras atenţia asupra unei situaţii fără precedent: pentru prima dată, pe Piaţa Certificatelor Verzi – PCV nu s-a tranzacţionat niciun certificat verde la sesiunea de tranzacţionare din data de 14 mai 2015, numărul ofertelor de vânzare ridicându-se la 111. Pentru a două oară, la interval de o lună, s-a înregistrat o situaţie similară pe piaţa centralizată de certificate verzi: zero tranzacţii, 91 oferte de vânzare, în şedinţa din data de 16 iunie„, arată PATRES.
De asemenea, reprezentanţii PATRES arată că, în prezent, sunt disponibile spre vânzare 2,6 milioane certificate verzi (CV), la care se adaugă cele care au fost deja emise pentru luna mai (care nu apar încă în raportările OPCOM), circa 1,5 milioane bucăţi. În total, sunt peste 4 milioane CV în plus pe piaţă în acest moment, care nu au cumpărători.
Reprezentanţii PATRES mai precizează că cotă mică de 11,9% faţă de 16% cât era inţial în Legea 220, cuplată cu valabilitatea certificatelor verzi de 12 luni, conduce la pierderi masive pentru producătorii de energie din surse regenerabile.