TOP – Companiile cu cele mai mari încasări din certificate verzi în 2012

images (1)În 2012, producătorii de energie regenerabilă au încasat prin schema de sprijin pusă la dispoziţie de către stat, certificate verzi în sumă de peste 310 milioane de euro, de peste 3 ori mai mare faţă de anul 2010.
Luna decembrie a fost de departe cea mai bună lună din an pentru producătorii de ener­gie verde, rezultat in­fluenţat de condiţiile meteo din Dobrogea, acolo unde sunt montate cele mai multe turbine eoliene.
Primele 5 companii în funcţie de încasările din certifacate verzi au fost Tomis Team (CEZ), Enel Green Power România şi Cernavodă Power (EDP Renewables), EDP Renewables şi Hidroelectrica. Dintre toţi cei 144 de producători de energie verde care s-au înscris în schema de sprijin, cehii de la CEZ au luat cea mai mare felie: peste 90 de milioane de euro. Lideri detaşati, cehii sunt de altfel şi cei care au pariat cel mai mult în acest domeniu: 1,1 miliarde de euro pentru a ridica în 2 comune dobrogene cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa.
În total este vorba despre 240 de turbine şi o capacitate de 600 MW, apropiată de cea a unui reactor nuclear de la Cernavodă. Conform datelor Trans­electrica, în 2012 CEZ a primit în contul producţiei de energie eoliană certificate verzi în sumă de peste 90 de milioane de euro.


Publicat

în

de către