S-a demarat elaborarea unei strategii pentru un nou regim de taxare şi de redevenţe pentru petrol şi gaze, potrivit Aranjamentului stand-by din septembrie 2013 de tip preventiv dintre România şi FMI, prin crearea unui grup de lucru interministerial, urmând a se elabora, cu asistenţă tehnică din partea FMI, un nou regim ce va intra în vigoare din 2015 până în 2024, dacă toate părţile implicate vor fi de acord.
Cadrul românesc legal actual al redevențelor petroliere este stabilit de Legea petrolului nr. 238/2004. Titularii acordurilor petroliere cărora li s-a acordat dreptul de a efectua operaţiuni petroliere de exploatare sau de operare a conductelor ce constituie Sistemul naţional de transport al petrolului, ori de operare a terminalelor petroliere, aflate în proprietatea publică a statului, sunt plătitori de redevenţă petrolieră.
În prezent se vorbește despre abordarea unui sistem de taxare diferențiată, care presupune stabilirea unui regim de taxare complex raportat la diferite segmente ale industriei de resurse minerale.