Furnizori pentru conducta de gaze Giurgiu – Ruse

gazoductProiectul de interconectare Bulgaria – România, pe direcţia Giurgiu – Ruse, urmăreşte creşterea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale a României şi Bulgariei prin diversificarea surselor de gaze naturale destinate României şi Bulgariei, asigurarea continuităţii şi siguranţei livrărilor de gaze naturale către consumatorii rezidenţiali şi industriali în cazul apariţiei unor situaţii de criză în alimentarea celor două ţări cu gaze ruseşti. Bulgaria a demarat, în a doua parte a lunii august, lucrările de construire a interconectorului între reţelele de gaze naturale ale Bulgariei şi României.
Şeful Bulgartransgaz a explicat că proiectul continuă conform unui program optimizat, după ce descoperirea unei necropole în secţiunea bulgărească de lângă oraşul Marten a întârziat activităţile. Temelkov a afirmat că în martie a început construirea secţiunii de 2,5 kilometri, care va subtraversa Dunărea, iar la mijlocul acestui an este prevăzută lansarea proiectului de interconectare a sistemelor de transport gaze naturale din România şi Bulgaria. De asemenea, oficialul bulgar a declarat că urmează să înceapă căutarea furnizorilor de gaze naturale pentru conductă, care deja şi-au exprimat interesul pentru acest proiect. Şeful Bulgartransgaz a subliniat că gazoductul va avea o capacitate maximă de transport a 1,5 miliarde metri cubi de gaze pe an din Bulgaria în România, iar capacitatea minimă din România în Bulgaria va fi de 500 milioane metri cubi pe an.
Conducta de gaze Giurgiu – Ruse, care va subtraversa Dunărea, se va finaliza la sfârşitul anului 2013, construcţia urmând să facă parte din conducta Nabucco, a declarat, la finalul anului 2012, fostul secretar de stat în Ministerul Economiei din România, Rodin Traicu.


Publicat

în

de către