Impozitele locale pe proprietate în funcţie de statutul juridic al proprietarului

1

Liviu Voinea, ministrul delegat pentru buget a declarat că impozitele locale pe clădiri plătite de persoanele fizice vor creşte, începând de anul viitor, dacă în imobilele respective îşi desfăşoară activitatea o firmă. Însă o anumită categorie de firme va fi ocolită de noile prevederi, dacă acestea vor fi aprobate de Guvern.

În scrisoarea de intenţie adresată Fondului Monetar Internaţional, România a promis să ia în calcul posibilitatea ca impozitele locale pe proprietate să nu se mai stabilească în funcţie de statutul juridic al proprietarului (persoană fizică / juridică), ci de destinaţia (locuinţă / comercială) a clădirii. Însă măsura nu se va aplica pentru persoanele care au înregistrat în locuinţa de domiciliu şi sediul social al unei firme, dar persoanele care au însă şi un alt apartament pe care îl închiriază unei firme sau care au contract de comodat cu o firmă pentru alt imobil decât cel în care locuiesc vor plăti pentru acesta impozit local similar celui plătit de persoane juridice. În funcţie de oraş, acesta poate fi şi de 20 de ori mai mare decât cel aplicat proprietarilor persoane fizice.

În cazul locuinţelor deţinute de persoane fizice, este vorba de valorea de impozitare stabilită de consiliile locale în funcţie de criterii precum suprafaţă, zonă, etc. La imobilele deţinute de firme, impozitul se aplică la valoarea contabilă a clădirii, care trebuie reevaluată din trei în trei ani, altfel impozitul creşte.

Decizia finală în privinţa schimbării modalităţii de impozitare a proprietăţii se va lua după o nouă serie de discuţii cu FMI.


Publicat

în

de către