Prelungirea contractelor demarate în cadrul programului european 2007 – 2013

minister

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) pregăteşte un proces de fazare a proiectelor din construcţii, demarate în cadrul programului european 2007 – 2013, care nu pot fi finalizate până la finalul acestui an, astfel încât faza a doua a proiectelor să fie finanţată în cadrul exerciţiului financiar 2014 – 2020, a declarat Ionuţ Micu, director general în cadrul MFE, în cadrul unei conferinţe organizate de Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii.

Pe Programul Operaţional Sectorial (POS) Transport avem o rată de absorbţie curentă de 57% – 58%. Este o mare provocare să cheltuim restul fondurilor până la sfârşitul anului. 31 decembrie este ultima zi de eligibilitate a cheltuielilor. În acest sens avem o serie de măsuri. Vorbim de fazarea proiectelor, adică continuarea acestora pe viitorul exerciţiu financiar, de retrospective şi de îmbunătăţirea cadrului, reducerea termenelor şi aşa mai departe„, a explicat Ionuţ Micu.