În a doua parte a anului se aşteaptă ca economia românească să se revigoreze

Potrivit unor estimări ale analiştilor BCR, se aşteaptă ca economia românească să se revigoreze în a doua parte a anului.
Conform declaraţiilor economistului BCR, Dumitru Dulgheru, producţia industrială va fi mai pregnantă în a doua parte a anului viitor, la fel şi în cazul exporturilor. „România, deşi în 2012 a stagnat, cu o creştere zero, menţine după modelele noastre un diferenţial mediu faţă de zona euro de 1%, ceea ce poate menţine într-o anumită măsură atractivitatea pentru investiţii, mai ales în condiţiile în care pieţele internaţionale şi în special zona euro reuşeşte să se stabilizeze”, a precizat Dulgheru.
Analistul-şef BCR, Eugen Şinca, a explicat că estimarea de creştere economică pentru 2013, de 1,1%, este neschimbată de câteva luni, totuşi, pentru prima dată în ultimii ani există şanse ca prognoza BCR să fie depăşită.
Potrivit BCR, agricultura a scăzut în 2012 cu 18%, în termeni reali. Guvernul prognozează o creştere economică de 0,2% pe 2012, la un PIB estimat de 585,23 miliarde lei.


Publicat

în

de către