Înscrieri în programul Mihail Kogălniceanu începând cu data de 15 aprilie

images

Înscrierile în cadrul Programului Mihail Kogălniceanu pentru întreprinderi mici şi mijlocii demarează în 15 aprilie 2013, ora 10.00, data de la care IMM-urile pot aplica online pentru a beneficia de subvenţionarea totală a dobânzii unui credit contractat de la o banca.

Astfel potrivit anunţului făcut de Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri (AIPPIMM), înscrierile se pot face atât de pe site-ul Ministerului Economiei, la secţiunea „Accesaţi Programele pentru IMM-uri finanţate de la bugetul de stat”. Este ataşat şi Ghidul aplicantului, care cuprinde toate informaţiile necesare, precum şi actele normative privind Programul Mihail Kogalniceanu pot fi  descărcate de pe site-ul AIPPIMM.

Bugetul total pentru anul 2013 este de 16.115 mii lei, iar plafonul garanţiilor ce pot fi acordate în suma de 300 milioane lei.

Conform noilor prevederi, stabilite prin H.G. nr. 139/2013, programul constă în acordarea unei linii de credit, în valoare maximă de 400.000 lei/IMM/an, cu unele facilităţi, care pot fi acordate împreună sau separat:
– dobânda total subvenţionată;
– garanţii în numele şi în contul statului.

Solicitările pentru înscrierea în program, indiferent de opţiune, vor fi analizate şi selectate în limita bugetului alocat programului, în ordinea înscrierii on line în aplicaţie.


Publicat

în

de către