Legea privind redresarea şi rezoluţia asigurătorilor

lc

Legea nr. 246/2015 privind redresarea şi rezoluţia asigurătorilor a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 813 din data de 2 noiembrie 2015.

Legea stabileşte reguli şi proceduri privind redresarea şi rezoluţia asigurătorilor persoane juridice române.

Potrivit actului normativ, fiecare asigurător elaborează şi menţine un plan de redresare care prevede măsuri ce trebuie luate de acesta pentru restabilirea situaţiei financiare în cazul deteriorării semnificative a indicatorilor financiari.

Asigurătorul actualizează planul de redresare anual sau, la solicitarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, cu o frecvenţă mai mare, în câteva cazuri:
– în situaţia modificării structurii organizatorice;
– după orice modificare a activităţii sau situaţiei financiare a asigurătorului care ar putea avea impact semnificativ asupra planului de redresare sau ar impune modificarea acestuia;
– în situaţia oricărei modificări a mecanismelor sau a măsurilor menţionate la pct. 10-17 din anexa care face parte integrantă din lege şi care sunt prevăzute în planul de redresare.

La elaborarea planului de redresare, asigurătorii nu trebuie să se întemeieze în niciun fel pe accesul la sprijin financiar public, se mai arată în lege.

De asemenea, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, elaborează un plan de rezoluţie pentru asigurătorii persoane juridice române.

Planul de rezoluţie cuprinde măsurile de rezoluţie pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluţie, le poate întreprinde în situaţia în care asigurătorul îndeplineşte condiţiile de declanşare a procedurii de rezoluţie.


Publicat

în

,

de către