Reluarea plăţilor pentru România pe 4 axe ale Programului Operaţional Regional

baniComisia Europeană a hotărât reluarea plăţilor pe 4 din cele 5 axe presuspendate în cadrul Programului Operaţional Regional, a informat Ministerul Fondurilor Europene.
Potrivit sursei, ca urmare a reluării plăţilor, România va încasa peste 150 de milioane de euro, sumă pentru care au fost trimise documentele pentru rambursare în luna martie.
Comisia a presuspendat acest program la finele lunii octombrie 2012 din cauza problemelor apărute în implementare în perioada 2009-2011, în timpul guvernării Boc. În continuare, plăţile rămân blocate pe Axa 6 a programului, pe care sunt alocate însă mai puţin de 3% din totalul fondurilor puse la dispoziţia României prin POR, afirmă sursa citată.
România are alocată o sumă de 3,72 miliarde de euro prin intermediul Programului Operaţional Regional. Pe acest program au fost semnate până în prezent circa 3.400 de contracte de finanţare, iar acestea prevăd crearea a aproximativ 20.000 de locuri de muncă.
La finele lunii martie 2013, rata de absorbţie pe POR era de 24,30%, semnificativ mai mare decât în cazul altor programe operaţionale.

 


Publicat

în

de către