Secretarul de stat în Ministerul Economiei, Maricel Popa, a declarat că ţinta de 24% energie regenerabilă în consumul intern brut, asumată de România pentru anul 2020, a fost depăşită, cel puţin la nivel teoretic, în momentul de faţă existând un excedent de energie verde.
Acesta a remarcat că, după Suedia, România este a doua ţară din Europa care îşi atinge ţinta privind cantitatea de electricitate produsă din surse regenerabile.
În legătură cu decizia Guvernului de a reduce temporar sprijinul acordat investitorilor în energie verde – hidro, eoliană sau solară – oficialul din Ministerul Economiei a apreciat că ‘Ordonanţa de Urgenţă va echilibra piaţa certificatelor verzi şi a investiţiilor în noile surse de energie, efectele acesteia urmând a fi resimţite şi la nivelul facturii la energia electrică’.
Ordonanţa de urgenţă pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile a fost adoptată, marţi, de Guvern, în actul normativ fiind prevăzut că recuperarea certificatelor verzi se va face începând cu 31 martie 2017 pentru centralele hidro şi solare, respectiv începând cu 1 ianuarie 2018 pentru centralele eoliene.