Strategia Naţională de Export pentru perioada 2014-2020 presupune o „creştere calitativă” a exporturilor, nu cantitativă, şi orientarea unei părţi a exporturilor către ţări din afara Uniunii Europene, a afirmat ministrul Economiei, Varujan Vosganian.
„Ne vom baza nu pe creşterea cantitativă a exporturilor, ci pe o creştere calitativă. Vrem, totodată, orientarea unei părţi a exporturilor către ţări terţe”, a precizat Vosganian într-o conferinţă de presă.
El a menţionat că există în continuare două vulnerabilităţi, respectiv capacitatea redusă de absorbţie a pieţei interne, pe fondul veniturilor scăzute ale populaţiei, şi nivelul redus de investiţii străine.
Vosganian apreciază că investiţiile şi consumul trebuie să constituie o prioritate în perioada următoare pentru Guvern.
Strategia Naţională de Export 2014-2020 a fost lansată spre dezbatere publică pe site-ul Ministerului Economiei, pentru o perioadă de 3 luni, astfel încât proiectul să poată fi finisat până în luna decembrie.
Ministrul a afirmat că această strategie se coroborează cu cea de competitivitate, pe care o va prezenta săptămâna viitoare sau în două săptămâni, într-o conferinţă de presă.