Când intră în vigoare tarifele de primă maxime?

politercaHotărârea Guvernului României nr. 826/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 896/2016, cu intrare în vigoare la 18 noiembrie 2016, stabileşte tarifele de primă maxime pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie, pe categorii de vehicule, ce urmează a fi aplicate de către societăţile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie.

Tarifele menţionate în prezenta Hotărâre se vor aplica de către societăţile de asigurare RCA o perioadă de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, dar şi în cazul contractelor încheiate după intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.

Supravegherea practicării tarifelor de primă maxime de către societăţile de asigurare RCA se exercită de către Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Tarife de primă maxime se stabilesc pentru următoarele categorii de vehicule:
– autoturisme, autoturisme de teren şi autovehicule mixte cu masa maximă autorizată mai mică de 3,5 tone şi maximum 9 locuri;
– autovehicule pentru transport persoane cu mai mult de 9 locuri, cum ar fi microbuze, autobuze, autocare, inclusiv tramvaie/troleibuze etc.;
– motociclete, mopede, motocicluri şi ATV-uri cu sau fără ataş;
– tractoare rutiere;
– autovehicule destinate transportului de mărfuri;
– remorci şi semiremorci;
– alte vehicule, precum vehicule cu regim special şi utilaje.


Publicat

în

de către