Creştere spectaculoasă a vânzărilor de maşini electrice şi hibride în România

masinieco
Conform datelor oficiale, vânzările de autovehicule hibride şi electrice vândute în România au crescut cu 62,09% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, reprezentând 0,7% din totalul autoturismelor noi ecologice comercializate la nivel naţional.

Datele APIA relevă că doar în luna iulie din acest an numărul maşinilor eco a crescut de la 60 la 95 de unităţi, de asemenea fiind prima lună din ultimii 4 ani şi jumătate în care au fost mai mari vânzările către persoanele fizice decât cele juridice, înregistrându-se un raport de (55%/45%).

În dependenţă de tipul combustibilului, statistica arată că autoturismele diesel şi-au pierdut preponderenţa faţă de primele 7 luni ale anului 2015 cu 5%, ponderea în prezent fiind de 49%.


Publicat

în

de către