Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat că vor fi analizate toate contractele încheiate de CNADNR cu firme pentru construcţia de drumuri şi dacă se va constata că acestea nu respectă termenele convenite „zboară efectiv” din contract.
„Am avut discuţii cu domnul ministru Matache şi o să avem şi în următoarele zile, contract cu contract, vreau să ştiu exact care sunt problemele. Cunosc acest mecanism foarte bine şi vreau să văd că fiecare companie, indiferent de numele pe care-l poartă, dacă nu lucrează conform calendarului, zboară efectiv, pe româneşte, de pe contract, fără niciun fel de problemă. Vreau să văd că această companie naţională de drumuri (CNADNR-n.r.) care este cea mai mare beneficiară de bani publici din România şi bani europeni şi din bugetul de stat îşi face treaba, adică stă în fiecare zi pe şantier şi vede exact cum se lucrează. Nu se lucrează, aplică penalităţi, nu se revine la actul de lucru, efectiv se anulează contractul„, a precizat Eugen Teodorovici.