În perioada minivacanţei de 1 mai, conform unui bilanţ al Ministerului de Interne au fost date peste 30.000 de amenzi, în sumă de aproape 10.000.000 de lei. Cele mai multe dintre sancţiuni, respectiv 11.616, au fost date pentru depăşirea vitezei legale.
„Privitor la contravenţii, începând de joi și până la acest moment, polițiștii și jandarmii au aplicat 34.271 de sancțiuni contravenționale în sumă totală de peste 9,7 milioane de lei. Din totalul sancțiunilor contravenționale, 24.539 de amenzi s-au aplicat pentru contravenții la regimul circulației rutiere dintre care 278 pentru consum de băuturi alcoolice la volan și 11.616 pentru depășirea vitezei legale. Polițiștii rutieri au reținut în aceste zile 1.286 de permise de conducere, 262 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și 305 pentru depășirea vitezei legale”, a afirmat purtătorul de cuvânt M.A.I., Monica Dajbog.
Totodată, forţele de ordine au intervenit, în timpul minivacanţei de 1 Mai, în cazul a 56 de furturi şi 9 infracţiuni cu violenţă, conform reprezentanţilor MAI.