Planul Ministerului Transporturilor pentru dublarea reţelei de autostrăzi

infrastructura
Aprobarea Master Planului General de Transport poate fi considerat evenimentul anului 2016, în contextul în care fondurile destinate dezvoltării infrastructurii sunt insuficiente.

Cu 8 miliarde de euro împrumutaţi, cei de la Transporturi au planificat construcţia a încă 535 de kilometri de autostradă.

Ministerul Transporturilor și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România au prezentat 2 variante de implementare a proiectelor incluse în Master Planul General de Transport. Soarta implementării variantei optimiste, care înseamnă încă 6 autostrăzi și dezvoltarea proiectelor de infrastructură, depinde de activarea clauzei de reformă structurală în transporturi.

În prezent, conducerea MT negociază cu oficialii europeni posibilitatea aprobării acestei clauze- elementul principal pentru deviere de la ținta de deficit bugetar de 0,5% din PIB. „Suntem în discuții cu Ministerul Finanțelor, oficiali guvernamentali și experţi ai Comisiei Europene să fie admisă clauza de reformă structurală. Derogarea de deficit este aplicată din 2017 până în 2020. În cazul în care Comisia Europeană și Ministerul Finanțelor stabilesc activarea clauzei de reformă structurală, de anul viitor, noi putem avea acces la împrumuturi externe de aproximativ 8,3 miliarde de euro. Acești bani se adaugă fondurilor europene și bugetare din visteria Ministerului Transporturilor pentru autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale construite în următorii ani„, au explicat oficialii din Ministerul Transporturilor.

Dacă Ministerul Transporturilor va pri­mi aprobare pentru accesarea împrumuturilor în valoare totală de peste 8 miliarde de euro, pe lângă autostrada Sibiu-Pitești și celelalte proiecte începute, România va avea încă 535 km de autostradă.


Publicat

în

de către