UNTRR cere Guvernului o legislaţie clară cu privire la diurnă

untrr-sigla-300x174
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România semnalează faptul că proiectul de lege privind anularea unor obligații fiscale, printre care și cele impuse diurnelor acordate șoferilor profesioniști de la firmele de transport, este abuziv și creează un precedent periculos în nerespectarea legislației fiscale.

UNTRR a semnalat încă de la finalul anului trecut abuzurile organelor de control care au recalificat retroactiv sumele acordate șoferilor cu titlu de diurnă neimpozabilă drept venituri de natură salarială și, prin urmare, au calculat impozit pe veniturile din salarii, contribuții sociale și accesorii la toate aceste sume. Dacă măsura s-ar aplica la toată industria de transport ar însemna că Agenția Națională de Administrare Fiscală ar trebui să colecteze taxe și impozite de la transportatori de 6 miliarde de euro, sumă care ar duce la falimentul întregii industrii și cu consecințe deosebit de grave pentru economia țării.

Astfel, UNTRR cere Guvernului și Parlamentului să clarifice legislația în domeniu, deoarece diurna acordată șoferilor profesioniști nu poate fi încadrată în aceeași categorie cu sumele plătite angajaților pe drepturi de autor, PFA sau cu impunerea unor contribuții sociale pentru dividende de câțiva lei. Fără o clarificare a legislației, această amnistie fiscală doar întărește poziția Executivului că până acum diurna șoferilor a fost acordată nelegal.


Publicat

în

de către

Etichete: